Ziua Poliţiei Române – 25 martie

Primele atestări privind Poliţia Română datează din vremea lui Neagoe Basarab sau a lui Mihai Viteazu (crearea instituţiei agiei), continuă cu domnia lui Mihai Sutzu (organizarea pazei Capitalei, emiterea primelor acte de identitate şi reglementarea portului armelor) iar din 1806, organele de pază şi ordine din Capitală primesc denumirea generică de “POLIŢIE”.
In 1821, Tudor Vladimirescu acorda scutiri de taxe şi impozite celor însărcinaţi să menţină ordinea publică şi să apere proprietatea cetăţenilor, iar în 1831, prin Regulamentele organice, atribuţiile poliţiei sunt extinse. În timpul Revoluţiei de la 1848 are loc reorganizarea poliţiei, prin apariţia instituţiei şefului poliţiei Capitalei căruia i se subordonează Guardia municipală.
La 9 iunie 1850, domnitorul Ghica Vodă emite “Cronica poliţienească” prin care, în cele 158 de articole, erau reglementate sarcinile “înaltei poliţii” şi „obişnuitei poliţii”, ceea ce a constituit momentul creării primei structuri centrale cu atribuţii în organizarea şi coordonarea activităţilor poliţieneşti.

Prin art. 50 din Legea nr. 218 din 23 aprilie 2002, data de 25 martie a fost desemnată Ziua Poliţiei Române. Alegerea acestei date este legată de simbolul creştin al Bunei Vestiri aflat pe primul steag al Marii Agii,simbol ce a fost preluat şi pe actualul drapel al Poliţiei Române. În anul 1822 domnitorul Grigore Dimitrie Ghica i-a înmânat Marelui Aga Mihăiţă Filipescu (şeful poliţiei din acele timpuri) drapelul pe care este cusută sigla Steagului Agiei.
Alături de sigla se afla o ghirlandă din aur în interiorul căreia era prezentată Maica Domnului, înaintea îngerului ce-i aduce vestea cea bună (Buna Vestire).
Fiecare stat are istoria sa, iar în interiorul acestuia, fiecare instituţie a parcurs un drum devenit peste ani istorie. Poliţia, ca dimensiune obligatorie a statului este la fel de veche şi la fel de actuală ca acesta. Ea este o constantă a societăţii umane, fiind una din cele mai vechi instituţii cunoscute.
Celebrul om de litere fancez Honore de Balzac spunea, extrem de concis: „Guvernele sunt trecătoare, societăţile se schimbă, poliţia rămâne.
Începând cu Legea de organizare a poliţiei a lui Alexandru Ioan Cuza (4 noiembrie 1860), urmată de Legea lui Vasile Lascăr (1 aprilie 1903) şi de Legea pentru organizarea Poliţiei generale a statului (8 iulie 1929), competenţele organelor de poliţie sunt extinse, iar raporturile cu celelalte structuri ale statului mult mai bine reglementate.
Prin Decretul nr. 25 din 23 ianuarie 1949 se înfiinţează Miliţia, apoi, prin Decretul – Lege nr. 2/27 decembrie 1989 se reînfiinţează Poliţia Română ale cărei competenţe vor fi reglementate, ulterior, prin Legea nr. 26 din 18 mai 1994 şi prin Legea 218 din 23 aprilie 2002.
Din 1990, Poliţia Română a cunoscut mai multe etape de transformări menite să asigure siguranţa persoanelor, a colectivităţilor, drepturilor legitime ale cetăţenilor, precum şi a altor drepturi prevăzute în acte internaţionale la care România este parte.

Ziua Jandarmeriei – 3 aprilie

Momentul care marchează întemeierea Jandarmeriei Române a fost 3 aprilie 1850 când, printr-un ofis domnesc, domnitorul Grigore Alexandru Ghica a aprobat hotarârea Divanului obştesc, semnând „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi”.
Prin această lege, s-a dat statut juridic armei Jandarmeriei şi i s-au stabilit principiile de organizare şi funcţionare. Ca urmare, legea prevedea că Regimentul de jandarmi din Moldova se împarte în două subdiviziuni, fiecare având zona de responsabilitate formata din câte şase ţinuturi (judeţe).
La fiecare ţinut era repartizată câte o companie de jandarmi, la care se adauga câte o companie la Isprăvnicia Iaşului şi la Poliţia Capitalei (Iaşi). În total, 14 companii de jandarmi ce totalizau un efectiv de 1433 jandarmi călări si pedeştri. Totodată, în această lege se stabilea Jandarmeriei urmatoarele misiuni: privegherea siguranţei publice, ţinerea unei bune orânduieli şi ducerea la îndeplinire a legilor. În ceea ce priveşte executarea serviciului, se prevedea că Jandarmeria executa un serviciu ordinar, care se realizează zilnic, pe baza regulamentelor sale şi un serviciu extraordinar, pe care îl executa la solicitarea autorităţilor. De asemenea, se prevedea pentru executarea serviciului extraordinar, constituirea de subunităţi mobile.

În perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza, Jandarmeria a fost supusă unui amplu proces de modernizare, ca de altfel toate instituţiile statului naţional modern român.
Astfel, odată cu transformarea Regimentului de jandarmi în Legion de jandarmi, începe şi procesul de înlocuire treptată a escadroanelor şi companiilor de jandarmi, cu escadroane de dorobanţi, pe baza Ordonanţei nr.896 din 20 iunie 1864.
Apoi, prin Legea de organizare a puterii armate în România, din noiembrie 1864 Jandarmeria este organizată pe principii noi, scoasă de sub administraţia Ministerului de Interne şi subordonată direct Ministerului de Război, ca element component al armatei permanente.
Legea Jandarmeriei din 1850 şi Regulamentul jandarmilor de oraş din 1665 au constituit principalele documente pe baza cărora şi-a organizat şi desfăşurat activitatea Jandarmeria, iar în perioada următoare au fost documentele care au stat la baza elaborării de noi legi şi regulamente.

Transformarea societăţii româneşti inaugurată prin Revoluţia din Decembrie 1989 şi reaşezarea instituţiilor de stat pe temelii democratice de drept au favorizat în mod decisiv atât remodelarea instituţiei Jandarmeriei, cât şi elaborarea unei concepţii noi cu privire la locul şi rolul forţelor de ordine internă, la sfârşitul secolului XX şi începutul secolului XXI.
În conformitate cu Hotărârea de Guvern nr.0749 din 5 iulie 1990 cu privire la creşterea capacităţii de acţiune şi îmbunătăţirea structurii organizatorice a Ministerului de Interne, Comandamentul trupelor de Pază şi Ordine s-a transformat în Comandamentul Trupelor de Jandarmi; ulterior, prin Legea nr.40 din 18 decembrie 1990, s-au legiferat structura şi atribuţiile trupelor de jandarmi, instruite pentru a veghea la executarea legilor, la supravegherea şi informarea organelor superioare asupra stării de fapt în situaţii în care se ameninţă siguranţa şi ordinea publică în caz de tulburări interne pentru intervenţia în scopul restabilirii ei.

Ziua Poliţiei de Frontieră – 24 iulie

Data de 24 iulie a fost desemnată Ziua Poliţiei de Frontieră Române, prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.104 din 27 iunie 2001, privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră. Alegerea acestei date este legată de unirea celor două structuri grănicereşti din Moldova şi Ţara Românească de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, din data de 24 iulie 1864. Prin Înaltul Decret Domnesc nr. 893 din 24 iulie 1864 al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, se prevedea organizarea grănicerilor din Moldova după modelul celor din Ţara Românească şi unirea celor două corpuri grănicereşti. Începând din mai 2008, Dreptcredinciosul Voievod Ştefan Cel Mare şi Sfânt a fost consfinţit ca protector spiritual al Poliţiei de Frontieră Române.

Ziua Pompierilor – 13 septembrie

ISTORIC
Despre stingerea organizată a incendiilor pe teritoriul de astăzi al României există dovezi încă din timpul Daciei romane, însă instituţia pompierilor este atestată la mijlocul secolului al XVIII-lea prin „steagurile de foc” din Bucureşti şi Iaşi, organizări bazate pe solidaritatea comunităţii în faţa primejdiei focului. Condiţiile concrete de la începutul veacului următor au determinat apariţia, la Bucureşti şi Iaşi, în 1845 şi respectiv în 1835, a primelor unităţi de pompieri militari, încadrate în armata permanentă, soldaţii urmând instrucţia de infanterie în paralel cu cea pompieristică.
Istoria începuturilor a consemnat participarea efectivelor de pompieri din Bucureşti la stingerea Focului cel mare” din 23 martie 1847, sinistru care a distrus atunci peste 1800 de case şi prăvălii, precum şi la Bătălia din Dealul Spirii, din 13 septembrie 1848, moment de seamă al revoluţiei democratice din acel an. În memoria celor aproape o sută de ostaşi pompieri, care au căzut în luptă, în Bucureşti a fost înălţat „Monumentul Pompierilor”. 

Ulterior, după modelul primelor două unităţi, în principalele oraşe ale României, s-au înfiinţat servicii de pompieri profesionişti, cu accentuat caracter militar, subordonate primăriilor. În anul 1874 s-au pus bazele Corpului Pompierilor Militari care cuprindea 15 unităţi care aveau în dotare şi baterii de artilerie. La războiul din 1877-1878, pompierii-artilerişti au participat cu forţa a şase baterii în compunerea armatei române, atât pentru apărarea teritoriului, cât şi la luptele din sudul Dunării, în Bulgaria de astăzi, împotriva armatei otomane.

Contactele europene, mai ales cu Regimentul de pompieri din Paris, aderarea la primul organism internaţional de profil, constituit în anul 1900, „Comitetul Tehnic Internatţional al Focului”, la care România este membru fondator, au impus începerea reorganizării pompierilor români, proces întrerupt de primul război mondial. Separarea de artilerie s-a produs la 2 august 1929, prin înfiinţarea Comandamentului Pompierilor care făcea parte din structurile armatei române, iar sub aspect administrativ depindea de Ministerul de Interne. Această organizare a fost legiferată în anul 1936 când, pentru prima oară, se defineau misiunile pompierilor militari: „prevenirea şi combaterea sinistrelor pe tot cuprinsul ţării”. Tot din acea perioadă datează şi investirea acestora cu atribuţii concrete în domeniul protecţiei civile, cel de-al doilea război găsindu-i organizaţi, până la nivelul subunităţilor, ca formaţiuni militare de pompieri-apărare pasivă.

Anii postbelici au conservat forma de organizare tradiţional militară a instituţiei pompierilor, procesul de modernizare cuprinzând, deopotrivă, planul conceptual şi cel material, la nivelul realităţilor tehnico-economice.

13 septembrie a devenit Ziua Pompierilor din România în anul 1953. De la acea dată, Pompierii Capitalei cinstesc memoria celor căzuţi la datorie printr-un pelerinaj la Monumentul Eroilor Pompieri, la mormântul lui Pavel Zăgănescu din Cimitirul Bellu, precum şi la mormântul celor 50 de eroi.
Istoricii amintesc că ostaşii Companiei de Pompieri comandaţi de căpitanul Pavel Zăgănescu voiau să meargă cu toţii la cazarma din Dealul Spirii, convinşi de iminenţa unui conflict armat cu otomanii. Chiar şi soldaţii lăsaţi pentru paza cazărmii au cerut comandantului lor să nu fie lăsaţi în urmă.
In ciuda inferiorităţii numerice, pompierii nu au încetat lupta decât atunci când Kerim-Paşa, văzând că nu poate înfrânge rezistenţa garnizoanei din Dealul Spirii, a trimis un ofiţer care a propus încetarea focului.
Apreciind sacrificiul eroilor de la 13 septembrie Primul Parlament al României a acordat pompierilor în anul 1860 pensii pe viaţă si prima medalie româneasca: PRO VIRTUTE MILITARI.
Mai târziu, în anul 1953, s-a instituit la data de 13 septembrie, Ziua Pompierilor din România.