1 Mai – Ziua muncii

Reducerea normei orare zilnice de lucru stă la originea semnificaţiei zilei de 1 mai, de sărbătoare internaţională a lucrătorilor. În anul 1872, circa 100 de mii de lucrători din New York, majoritatea din industria construcţiilor, au demonstrat, cerând reducerea timpului de lucru la 8 ore.

Data de 1 mai apare, pentru prima dată, în legătură cu întrunirea, din anul 1886, a Federaţiei Sindicatelor din Statele Unite şi Canadei (precursoarea Federaţiei Americane a Muncii). George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor şi Tâmplarilor a iniţiat introducerea unei rezoluţii care stipula ca: „8 ore să constituie ziua legală de muncă de la, şi după 1 mai 1886”, sugerându-se organizaţiilor muncitoreşti respectarea acesteia.

La data de 1 mai 1886, sute de mii de manifestanţi au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite. Însă, cea mai mare demonstraţie a avut loc la Chicago, unde au mărşăluit 90 de mii de demonstranţi, din care aproximativ 40 de mii se aflau în grevă. Rezultatul: circa 35 de mii de muncitori au câştigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului.

Dar, ziua de 1 mai a devenit cunoscută pe întreg mapamondul în urma unor incidente violente, care au avut loc trei zile mai târziu, în Piaţa Heymarket din Chicago. Numărul greviştilor se ridicase la peste 65 de mii. În timpul unei demonstraţii, o coloană de muncitori a plecat să se alăture unui protest al angajaţilor de la întreprinderea de prelucrare a lemnului „McCormick”. Poliţia a intervenit, 4 protestatari au fost împuşcaţi şi mulţi alţii au fost răniţi.

În seara aceleaşi zile, a fost organizată o nouă demonstraţie în Piaţa Heymarket. Din mulţime, o bombă a fost aruncată spre sediul poliţiei. Au fost răniţi 66 de poliţişti, dintre care 7 au decedat ulterior. Poliţia a ripostat cu focuri de armă, rănind două sute de oameni, din care câţiva mortal. În urma acestor evenimente, 8 lideri anarhişti, care aparţineau unei mişcări muncitoreşti promotoare a tacticilor militante, violente, au fost judecaţi. Muncitorii din Anglia, Olanda, Rusia, Italia, Franţa şi Spania au adunat fonduri pentru plata apărării. În urma procesului, 5 dintre aceştia au fost condamnaţi la spânzurătoare şi 3 cu închisoarea pe viaţă. Şapte ani mai târziu, o nouă investigaţie i-a găsit nevinovaţi pe cei 8. Mult mai târziu, au apărut dovezi conform cărora, explozia a fost o diversiune, pusă la cale chiar de către un poliţist.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × two =