Centenarul Marii Uniri sărbătorit de IPA Regiunea 1 Bacău

 

Centenarul Marii Unirii – Prietenie, tradiţii şi bucurii

La IPA Regiunea 1 Bacău

 

Conform tradiţiei ziua de 30 noiembrie a fost asociată cu Balul Anual IPA, bal devenit emblematic şi de referinţă pentru membrii băcăuani.

 

Am reuşit să creăm un eveniment care te duce cu gândul la ceva ce vine din istorie, care poartă pecetea unui trecut îndepărtat şi te conduce către lumină şi speranta ce va să vină odată cu noul an.

 

 

 

 

Biletul de intrare a fost mândria de a purta costumul popular, iar bună dispoziţie şi chiuiturile au înlocuit cotidianul “Să Trăiţi”.

Da, trebuie să avem o imagine clară a trecutului, a felului cum trăia, cum arătă neamul nostru înainte vreme. Să nu uităm însă că nimic nu este veşnic, totul se afla în mişcare şi în schimbare. Şi dacă altele sunt condiţiile în prezent, e de presupus că mentalitatea, gusturile, deprinderile noastre nu fac excepţie. E o datorie sfântă a noastră să descifrăm corect mesajul strămoşesc formulat în trecutul îndepărtat, dar la reformularea şi cifrarea lui trebuie să ţinem cont de caracteristice vremurilor pe care le trăim.

Sub semnul tricolorului ne-am prins în horă străbună cinstind straiele înaintaşilor noştri şi gândind la colindele ce vor să răsune sub cetina de brad.

 

 

 

 

 

 

 

Invitaţii de seamă ne-au onorat invitaţia de a observa modul în care au trecut 100 de ani de istorie. Lângă noi a fost Maurizio Zanoni Președintele I.P.A. Piemonte, Italia şi Dl. Colonel Ruslan Popa, I.P.A. Chisinau, Republica Moldova.

 

Parteneri în dorinţa noastră de a evoca moştenirea spirituală moldava ne-au fost, şi în acest an, prietenii de la Restaurant Aerostar Salon Club Bacău, manifestând o atenţie vecină cu perfecţiunea pentru decoraţiuni şi aranjamentele sălii.

Nici cei ce ne vor purta numele nu au avut motive întemeiate pentru a suspina după jucăriile moderne (tablete şi telefoane) fiind în permanenţă angrenaţi în activităţi specifice de un animator profesionist.

 

 

 

Meniul ales să evidenţieze tema balului nu a dezamăgit fiind însoţit într-un echilibru desăvârşit de băuturi tradiţionale romaneşti.

 

 

 

 

… şi vom continua, deoarece consider că trebuie muncit pentru a scoate din uitarea noastră „tradiţională” încă multe mărturii ale culturii materiale şi spirituale făurite de strămoşii noştri, demonstrând astfel că printre virtuţile lor primordiale – dragostea de glie, vitejia, aspiraţia de libertate -, neastâmpărul creaţiei a ocupat un loc de frunte, vădind un nestrămutat optimism şi încredere în viitor. Tocmai de aceea, deşi s-au aflat în „calea vicisitudinilor vieţii”, nimeni şi nimic nu i-a putut clinti din patria străbună.

E de datoria noastră să le urmăm exemplul, demonstrând că suntem demni de trecutul lor glorios.

LA MULŢI ANI ROMANI!! LA MULŢI ANI ROMÂNIA!!

 

PREŞEDINTE

I.P.A. REGIUNEA 1 Bacău

Mirica Ionel

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

18 − seventeen =